Ziua României, alături de elevii claselor a X-a și a XI-a de la Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” – Zalău

Am sărbătorit Ziua României în cel mai autentic mod, alături de elevi ai claselor a X-a și a XI-a de la Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” – Zalău.
Însoțiți de Viorica Remeș, prof. de limba română, tinerii au adus cu ei cele mai obiecte populare specifice locului în care s-au născut sau au copilărit, de la ii autentice, până la zadii, spăcele, blide sau doasoaie…obiectele care, îi fac mereu să se gândească cu drag la…România!
Am povestit despre tradiții și cărți, despre mândria de a fi român, am cântat și am depănat amintiri. Și am mai făcut ceva: am învățat să punem ștergura la blidul pictat chiar de la doamna profesoară, o iubitoare a tradițiilor românești! Iar Dalia, colega noastră, ne-a arătat cum se pune o năframă!
Felicitări dragi liceeni! Sunteți minunați!
La evenimentul de azi a participat și Mariana Marian, managerul Bibliotecii Județene Sălaj, care i-a felicitat pe elevi pentru felul în care știu să păstreze vii tradițiile din Sălaj!