Dicţionar Biobibliografic
Ediția a II-a, Zalău, 2017
Dicţionarul biobibliografic SĂLAJ – Oameni şi Opere a apărut din necesitatea de a face cunoscut trecutul şi prezentul judeţului nostru, dintr-o altă perspectivă, aceea a creatorilor de valori care vor dăinui în istoria acestui judeţ.
Lucrarea cuprinde personalităţi din toate domeniile de activitate, nume celebre sau mai puţin celebre, (aprox. 700) care au marcat existenţa acestor meleaguri de-a lungul timpului. Menţionăm că perioada cercetată se întinde din anul 1700 până în prezent.
Din respect pentru valorile judeţului, Biblioteca Judeţeană I. S. Bădescu – Sălaj a inițiat și organizat în ultimii ani mai multe activităţi, acțiuni, evenimente, lucrări de promovare locală, printre care: Sălăjeni La Ei Acasă (manifestare dedicată omagierii şi comemorării personalităţilor sălăjene, Edițiile I – X), activitate care se continuă prin Expoziții și prezentări; SALA AUTORILOR SĂLĂJENI, spaţiu special dedicat colecţiei, păstrării şi promovării operelor create de cei care s-au născut, au locuit în judeţul nostru sau au avut un anumit rol în dezvoltarea şi promovarea acestuia; lucrarea de referință, SĂLAJ – GHIDUL LOCALITĂȚILOR, care am dorit să fie o carte de vizită a acestor locuri; revista proprie – I.D.E.I. (informare, documentare, educaţie, implicare), în paginile căreia cuprindem esența activităților organizate de instituție în fiecare an; Moştenire şi cunoaştere locală, proiect propriu, în care sunt cuprinse date şi informaţii de larg interes despre municipiul Zalău şi judeţul nostru, proiect în continuă dezvoltare și completare; cele două dicţionare: OAMENI de SEAMĂ ai SĂLAJULUI şi SĂLAJ – OAMENI şi OPERE, Edițiile I și a II-a, având convingerea că toate aceste demersuri vor oferi o imagine de ansamblu asupra acestor locuri, eforturile noastre fiind completate şi sprijinite de tot mai multe monografii şi studii referitoare la localităţi sălăjene sau prezentând aspecte semnificative din viaţa locuitorilor acestora, a instituțiilor sau evenimentelor importante, fapte ce demonstrează nevoia de identitate locală şi interesul de a ne promova valorile autentice.