Despre emoții, alături de specialiști

Despre emoții, alături de specialiștii Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Sălaj, Aniela Lung și Monica Morar! Prezentă la eveniment, Mariana Marian, managerul Bibliotecii Județene, i-a îndemnat pe părinți să profite din plin de aceste sesiuni de consiliere, să pună întrebări și să afle cât mai multe răspunsuri!
Prima ediție din acest sezon a Orei Părinților s-a bucurat de un real succes! Tema de astăzi, Managementul emoțiilor. Cum pot să-mi ajut copilul să gestioneze eficient emoțiile?, i-a convins pe părinții de liceeni să răspundă invitației noastre, și să vină la întâlnirea în care s-a dezbătut un subiect delicat și greu de gestionat de multe ori: emoțiile adolescenților, cu bune și cu rele.
S-a vorbit, s-au dat exemple și s-au cerut sfaturi, s-a discutat deschis și s-au oferit soluții pentru o gestionare cât mai eficientă a emoțiilor, fie ele pozitive sau negative, astfel încât să ne putem ajuta copiii să devină cât mai echilibrați și mai inteligenți din punct de vedere emoțional!

Mulțumim pentru profesionalism, doamnelor! A fost o plăcere să vă ascultăm!
Ora părinților continuă și săptămâna viitoare, cu o nouă temă de interes, la care vă așteptăm cu drag! Miercuri, 22 noiembrie, de la ora 16.30, la Filiala Scala.
Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj este instituție de cultură subordonată și finanțată de Consiliul Județean Sălaj.