Despre Crăciun, cadouri și minunile din bibliotecă

Despre Crăciun, cadouri și minunile din bibliotecă , alături de elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” Zalău, înv. 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐚 𝐓̦𝐚𝐩!
A fost mare veselie zilele acestea la Filiala Scala! Micuții școlari din pregătitoare ne-au trecut pragul, hotărâți să descopere ce secretele Copacului Cu Povești din vitrină! Iar Silvia și Eva le-au vorbit despre istorioare minunate și personaje magice care se ascund printre ramuri, cărți pline cu aventuri, permis și împrumut!
Și cum primavizită e mereu despre povești, copiii s-au bucurat de aventurile pline de haz ale unui…șoricel . Dar nu orice șoricel, ci chiar un șoricel de Crăciun, care stă ascuns în casa Moșului de la Polul Nord! În vreme ce Moș Crăciun împachetează cadourile , șoricelul privește cu atenție și adună tot ce cade pe podea: mașinuțe de jucărie , bile colorate , panglici, pe care le împachetează, pentru o le oferi șoriceilor din lumea întreagă. Și, în Ajun de Crăciun, călătorește ascuns în sania Moșului și împarte cadouri…
Micuților le-a plăcut atât de mult povestea, încât ne-au spus că abia așteaptă să revină la bibliotecă, de îndată ce se întorc la școală !