Colegi, cursuri și un trainer specializat în tot ce înseamnă Educație altfel…ingredientele perfecte ale unei zile în care ne-am dezvoltat competențele profesionale, din dorința de a oferi publicului nostru și mai mult și mai bine! În vremurile complicate pe care le trăim, când cartea și lectura sunt în competiție directă cu platformele de streaming, consolele de jocuri și rețelele sociale, bibliotecarii trebuie să găsească noi și noi modalități de a-i atrage pe adolescenți înspre bibliotecă! Tocmai de aceea, participarea la diverse cursuri de perfecționare reprezintă o parte esențială în dezvoltarea noastră profesională! Iar sesiunile de training oferite de Madalina Hodorog – Educatie altfel asta au și făcut! Ne-au motivat și ne-au ajutat să ne
depășim limitele, să ieșim din zona de confort și să punem în practică idei, gânduri și metode, astfel încât să putem oferi publicului, cea mai bună versiune a noastră!
Mulțumim Madalina Hodorog – EducatieAltfel, pentru tot ce ne-ai învățat! Abia așteptăm să punem în practică metodele tale!