Cele mai simpatice povești, pentru cei mai simpatici copii

Cele mai simpatice povești, pentru cei mai simpatici copii: prichindeii de la Grădinița cu Program Prelungit, Nr. 1, Zalău, educatoare 𝐂𝐢𝐮𝐫𝐛𝐞 𝐈𝐮𝐥𝐢𝐚 și 𝐃𝐞𝐧𝐞𝐬̦ 𝐃𝐞𝐥𝐢𝐚!
Biblioteca Județeană a fost plină zilele trecute de zâmbete, curiozitate și povești minunate! Cei mai mici cititori au făcut primul pas spre lumea magică a cărților și au devenit „cititori cu acte în regulă”, după ce colegele noastre de la Secția Copii le-au înmânat permisele de bibliotecă !

Micuții au fost atât de încântați de noul lor statut, încât nici nu e de mirare că s-a lăsat cu multe…îmbrățișări! Exact ca în povestea cu Micul Martin, care ar vrea să ia în brațe lumea toată. Dar fiindcă singur n-are cum, are-o idee…Academia de îmbrățișări, desigur! Cursuri de îmbrățișat girafe cu gâtul lung, caracatițe cu multe brațe, chiar și porcușorii spinoși. Micul Martin îi învață pe ursuleți cum se împarte iubirea, cu ajutorul îmbrățișărilor. Iar Secția Copii a devenit astfel, cel mai iubibil și mai fascinant loc de pe pământ …unde fiecare pagină deschide o lume nouă!

Ce zici? Vii și tu la bibliotecă?