Ce se mai întâmplă în bibliotecile din Sălaj

Zile de poveste în multe din bibliotecile publice din Sălaj.

Vacanța de vară a venit cu activități care mai de care mai frumoase și mai interesante, menite să îi aducă pe copii cât mai aproape de cărți și lectură, bibliotecarii sălăjeni reușind încă o dată să demonstreze că bibliotecile nu sunt simple instituții, ci adevărate centre de informare și recreere!

La Biblioteca din Bănișor, vara a început în forță.

A fost evenimentul „Cultură’n șură”, unde copiii au participat la atelierele de teatru organizate de către actorii implicați în proiect și a continuat într-un spațiu special amenajat de către  Primăria Bănișor – AFTER School Comuna Bănișor, unde cei mici pot participa la minunatele activități puse la cale de către bibliotecara Florica Iepure. A urmat apoi proiectul „Prietenie pe o sfoară”,  cursuri de dans, pictură, prezentări de carte și diverse experimente care i-au încântat peste măsură pe copiii care zilnic trec pragul acestui loc plin de povești.

Una dintre surpizele pregătite în aceste zile a fost și vizitia unui echipaj de la Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj. Polițiștii le-au vorbit despre regulile de circulație, după care i-au lăsat pe copii și să urce în autospecială.

Și Biblioteca Mirșid

este deschisă în această vară pentru toți copiii din comună, bibliotecara Malica Mezei pregătind cele mai frumoase activități…de la codekids la lectură și jocuri, până la ieșiri în natură, #experimente sau celebrul club al meseriilorrurale.
De Sânziene de exemplu, s-au cules flori și s-au făcut coronițe. A urmat apoi o excursie într-un câmp cu lavandă, unde copiii au învățat să facă buchete, iar după una din #cărțile citite la bibliotecă, au reușit să realizeze #căsuțaverde, din flori, frunze și crengi pe care le-au cules alături de Malica.

La CodeKids, cei mici au dus la bun sfârșit proiectul machetabibliotecii. Așa că, la biblioteca Mirșid, toate zilele sunt pline de cărți, culoare și veselie!

Nici copiii din comuna Bocșa nu se plictisesc în această vară. Bibliotecara Florica Popiț îi așteaptă zilnic cu jocuri, cărți, ateliere și multă voie bună.

La fel se întâmplă în Surduc, Dobrin, Sărmășag sau Cehu Silvaniei.

Activități se organizează și la Biblioteca Bălan. Copiii care ajung aici citesc, desenează, își fac temele pentru vacanță, iar cei implicati în CodeKids, lucrează la macheta bibliotecii.

Felicitări dragi bibliotecari pentru tot ceea ce faceți în comunitatea voastră!