Cele mai frumoase povești, pentru cei mai simpatici prichindei: elevii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, înv. Lazăr Natalia!
Aflați la prima vizită în calitatea de școlari, copiii au savurat din plin întâlnirea cu minunata lume a cărților din Filiala Scala! Și, împreună, am povestit despre titluri și personaje preferate, permis și împrumut, și toate lucrurile faine, care se întâmplă la noi în bibliotecă! Și pentru că oaspeții noștri s-au declarat fani ai poveștilor, Silvia le-a citit una dintre cele mai emoționate cărți apărute la noi în ultimii ani: Băiețelul cu aripi de fluture, scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc sau Prințesa urbana, așa cum o cunosc majoritatea copiilor și mămicilor… o carte despre David, băiețelul care s-a născut cu o aripă de fluture în loc de mâna dreaptă. Părinții lui îl duc la medici și specialiști, însă, văzând că el e fericit cu aripa lui de fluture, decid să-l lase în pace. Deși nu poate aplauda și nu se poate cățăra ca ceilalți copii, David e foarte mulțumit cu aripa lui de fluture. Visează că zboară, are mulți prieteni, e iubit și are încredere în oameni. Chiar și atunci când un băiețel mai mare râde de el în parc, Eroul nostru reușește să transforme situația tensionată într-o lecție de acceptare și personajul amenințător într-un prieten.