𝐅𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐨 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆-𝐥 𝐟𝐚𝐜𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐯𝐢𝐬𝐞𝐳𝐞! 𝐒̦𝐢 𝐮𝐧 𝐩𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆-𝐢 𝐜𝐢𝐭𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐟𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐞𝐚𝐫𝐚̆! Despre puterea lecturii încă din primii ani de viața, am avut bucuria să aflăm de la 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐢𝐮, cofondator și director executiv al 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐎𝐯𝐢𝐝𝐢𝐮𝐑𝐎, într-un workshop inspirațional, susținut pentru bibliotecarii sălăjeni.
Maria ne-a împărtășit din experiența sa și din proiectele minunate care au adus lectura în casele a peste 185.000 de copii din toată țara. „Ideea e să apropiem copiii de cărți astfel încă să citească de drag, nu din obligație. Tocmai de aceea investim în primii ani de viață, pentru că acolo e baza. Doar așa putem crește cititori…cu cărți frumos ilustrate, care să-i atragă”, spune Maria Gheorghiu, omul care și-a dedicat ultimii 20 de ani susținerii educației timpurii, ducând lectura în cele mai îndepărtate sate și la cele mai vulnerabile familii din țară.
De altfel, discuțiile au vizat și un parteneriat de impact între 𝐎𝐯𝐢𝐝𝐢𝐮𝐑𝐎 și 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧𝐚̆ 𝐒𝐚̆𝐥𝐚𝐣, care va duce Cartea pe Uliță, proiectul de la care a început totul, la un alt nivel. „E esențial ca fiecare copil să aibă acces la cărți care să-l inspire, să-l bucure și să-l ajute să crească armonios. Iar colaborarea cu Asociatia OvidiuRO exact asta face: ne deschide noi drumuri spre comunitățile care au cea mai mare nevoie de povești. Pentru că biblioteca este și va rămâne, un loc de început pentru fiecare cititor”, a declarat 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚𝐧, managerul 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐢𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐧𝐞 𝐒𝐚̆𝐥𝐚𝐣.
Dragi părinți, vă așteptăm cu drag la bibliotecă! Citiți-le copiilor și fiți parte din povestea lor de creștere. Pentru că lectura începe acasă, iar biblioteca e mereu aproape.
𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐢𝐮 este, alături de 𝐋𝐞𝐬𝐥𝐢𝐞 𝐇𝐚𝐰𝐤𝐞, fondatoarea 𝐀𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐎𝐯𝐢𝐝𝐢𝐮𝐑𝐎, organizație care a reușit, în aproape 20 de ani de existență, să propună câteva programe naționale de educație. Iar 𝐅𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 𝐢̂𝐧 𝐠𝐫𝐚̆𝐝𝐢𝐧𝐢𝐭̦𝐚̆, 𝐅𝐢𝐞𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥 𝐦𝐞𝐫𝐢𝐭𝐚̆ 𝐨 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬𝐭𝐞 sau 𝐂𝐢𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐞-𝐦𝐢 𝟏𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐯𝐞𝐬̦𝐭𝐢, sunt doar câteva dintre ele.


